miercuri, 19 octombrie 2011

Stevie e încântat că a revenit



   Căpitanul lui Liverpool se declară entuziasmat decând a revenit pe teren şi admite că accidentarea a ocupat o perioadă neagră pentru cariera sa de fotbalist.

 După revenirea cu fast, Stevie a fost interogat de presa din Anglia despre starea provocată de accidentare.

Iată ce a declarat Stevie: "Când a survenit accidentarea, am simţit că va fi ceva serios, ceva cu care nu eram obişnuit. Am încercat să privesc lucrurile pozitiv, dar trebuie să recunosc că m-au afectat. Poate acasta a fost cea mai slabă perioadă din cariera mea fotbalistică. 

 Înainte de operaţie, am ştiut că ceva nu e în ordine, făceam injecţii înaintea fiecărei partide. Nu mă antrenam în timpul săptămânii, ci doar cu o zi înainte de meciuri, iar înainte de meci făceam injecţii. Poţi să faci astfel, dar până la urmă organismul cedează - asta s-a întâmplat şi la mine. 

 Muşchii inghinali mi-au fost afectaţi şi asta m-a încetinit, m-a slăbit. După aceste probleme mi-a fost foarte greu să revin psihic. Pot să spun că aceste şase luni au fost cele mai grele din cariera mea."