marți, 25 octombrie 2011

Gerrard laudă patronii





     Steven Gerrard a declarat că este impresionat de Fenway Sports Group decând aceştia au preluat Liverpool, iar echipa a făcut mari paşi îndată ce stabilitatea a fost restaurată la club.

   "Au fost 12 luni bune, pe teren cât şi în afara lui. Au stabilizat clubul (patronii) prin banii pe care i-au investit. Au adus un manager şi pe Daniel Comolli. Au fost foarte implicaţi. 

   Cred că a fost o idee sclipitoare că m-au vizitat la spital când aveam probleme cu accidentarea. Eram foarte demoralizat, dar ei m-au sunat şi şi-au făcut timp să vină să mă vadă. Mi-au inspirat foarte multă încredere şi le sunt foarte recunoscător pentru asta" a declarat Stevie.