În partida împotriva celor de la Wolverhampton, Gerrard a intrat în minutul 81, însă şi-a făcut simţită prezenţa.
După cum am mai menţionat, Gerrard a fost anunţat ca titular în partida cu "lupii". Nu a fost chiar aşa, dar poate că aceasta a fost cea mai bună decizie.
Gerrard a intrat pe teren în minutul 81, înlocuindu-l pe Suarez, dar şi-a făcut simţită prezenţa. A pasat la fel de precis precum înainte de accidentare, a insuflat aceeeaşi încredere în jocul echipei; a fost acelaţi jucător: CĂPITANUL, însă doar pentru 14 minute.
Pentru prima dată din mai încoace, tribunele şi-au ţinut respiraţia la şutul lui Gerrard. S-a întamplat în minutul 87 când Gerrard a recepţionat o pasă recentrată de către Carroll cu capul, şi a şutat puternic, cu exteriorul, o acoladă care s-a scurs pe lângă vinclul din dreapta porţii lui Hannessey (portarul "lupilor"); un alt spectator pe lângă cei 44.922 din tribună...
În restul timpului jucat - cam 15 minute - Gerrard a alergat ca un tânăr dornic de afirmare. Un copil însă matur, care ştia ce facea.
Pasele sale inteligente şi lucuditatea lipspesc echipei.
Sper să ajungă cât mai repede la forma cea mai bună. Hai Stevie!